“O copca, un vin fiert, eu si un rapitor” editia a IV-a

28 02 2011

Ajunsa deja traditie in randul pescarilor brasoveni, competitia “O copca, un vin fiert, eu si un rapitor” organizata de complexul Doripesco, a adunat pe gheata nu mai putin de 44 de pescari pasionati, care mai de care mai pregatiti si mai specialisti in ale copcii. Sau aratat interesati de competitie atat pescari consacrati sau campioni entitre, precum si doamne, domnisoare si chiar copii, lucru care este de foarte mare importanta. Putem deduce de aici ca pescuitul sportiv a devenit un sport iubit de toate categorile de oameni si este vazut ca un mijloc de relaxare si nu un mod de a procura hrana. Lumea intelege necesitatea C&R din ce in ce mai mult, iar pestele este tot mai respectat.

Astfel in data de 6 februarie, ora 8 fix (si cinci)  am fost intampinati de doamna Ruxandra cu o cafea si o tuica fiarta asa ca-n ardeal si a inceput sedinta tehnica, in care sportivii au fost informati asupra regulamentului de desfasurare al concursului si a programului. Cum totul a decurs normal, la ora 8:30 s-a dat startul la pescuit, iar pescarii au inceput sa faca ce stiu ei mai bine. Toata gheata zumzaia, multi dintre participanti fiind la prima editie ne-au recunoscut ca au emotii si nu stiu la ce sa se astepte, oricum toata lume pregatitia cu tot ce era nevoie pentru capturarea rapitorilor. Am vazut stiluri de pescuit si clasice si inovative, majoritatea pescarilor pescuiau cu pestisor viu, in timp ce restul s-au bazat pe tactica de a explora cat mai multe copci cu dandineta.

Nu a durat mult pana la prima captura, o stiuca de 200g prinsa la pestisor viu de unu dintre concurentii mai tineri de pe gheata, Logican Florin reusind sa isi asigure locul 3 in concurs cu captura sa.

Apoi a venit randul domnului Tinca Alexandru sa puncteze tot cu o stiuca, de data asta una ce a cantarit 1,630kg, captura ce s-a dovedit a fi si cea mai mare din tot concursul asigurandu-i astfel locul 1 domnului Sandu care s-a aratat foarte emotionat la festivitatea de premiere.

Odata cu vinul fiert oferit de organizatori, a venit si a treia captura notabila a concursului, cea a lui Iacob Bogdan care a reusit sa ocupe locul 2 pe podium prin capturarea unei stiuci de 950g pescuind intr-o apa foarte mica cu un pestisor viu.

Ora 13 a venit foarte repede peste noi si am fost rugati sa ne oprim din pescuit si sa poftim la masa si la festivitatea de premiere, unde fiecare participant a avut cate o diploma de participare, iar castigatorii cate o cupa si un premiu oferit de firma Criscros. Dupa decernarea premilor, toata lumea a fost servita cu un gulas de peste reteta proprie a organizatorilor si evident un vin fiert care pica numai bine pe asa o vreme buna.

A fost un concurs reusit, lumea s-a simtit bine, s-au prins si pesti, nu a fost chiar frig, iar organizarea a fost ca de obicei la inaltime. Asteptam cu interes editia a V-a sa vedem ce surprize ne mai pregatesc cei de la Doripesco, dar pana atunci asteptam cu si mai mare interes sa treaca iarna asta grea care,in zona brasovului, pare sa nu se mai termine.

Advertisements




Cu pata pe Siriu

8 02 2011

Iarna si-a intrat deplin in drepturi de mult. E frig, frig tare. Zapada e prezenta peste tot, iar tot peisajul pare mohorat, cel putin pentru mine. Stau si ma gandesc cu groaza ca mai am de asteptat inca vreo trei luni minim pana sa pot sa fac un lanseu intr-o apa dezghetata. Ma uit la pozele din sezonul care abea a trecut, parca prea repede, si imi aduc aminte cu lux de amanunte fiecare detaliu care a contat, sau care mi-a schimbat partida, sau de lucrurile amuzante petrecute cu baietii pe malul apei. Dintre toate pozele, imi ramane mintea la cele de la Siriu. Fie ca sunt din partidele recreative sau din tipul etapei, realizez ca frumusetea lacui, m-a facut sa fac o gramada de poze dea lungul anului acolo. Si de aici, Pata! Sunt sigur ca stiti despre ce vorbesc. Cu totii avem o pata din cand in cand, unii mai des ca altii, dar toti o avem. Este cunoscuta si sub numele de “Pitic de creier”, iar efectele sale secundare includ, tulburari ale somnului sau lipsa acuta a acestuia inainte de partidele de pescuit sau ininte de a achizitiona un articol de echipament, zambete/rasete incontrolabile intalnite in general cand ajunge coletul acasa sau atunci cand il scoatem pentru prima oara la apa si respectiv cand prindem o zi cu multe capturi.

Revenind la pata mea, imi aduc aminte de zilele din an in care Siriul era mai saracacios in capturi in ceea ce priveste cleanul, dar nu pot sa zic ca am plecat vreodata de pe lac, fara sa prind macar 20-30 de bibani, si asta in conditile in care pescuiam exclusiv la clean. Daca tot e iarna, si stiu ca Siriul are enorm de mult biban, probabil cel mai activ peste din iarna, de ce sa nu facem o partida de copca chiar pe locurile in care de obicei ne agatam voblerele in crengi?!

Am impartasit pata mea si cu ceilalti colegi de club, iar imediat dupa anul nou, telefonul a sunat pentru a confirma teoria, pata a faucut alte victime, incoltind in mintile a mai multor colegi. Si uite asa, de pe-o zi pe alta, ne-am stans 12 la numar, echipati cu ce credeam noi, avand ca si scop un singur lucru, bibanul.

Trebuie sa va marturisesc inca din capul locului, nu sunt un impatimit al pescuitului la copca, nu imi satisface pofta de pescuit nici macar un pic, dar de doua sau trei ori pe an tot merg. Doar pentru a mai petrece cateva clipe pe apa, chit ca nu prind mare lucru, de obicei…

Am ajuns pe lac undeva pe la 8 dimineata si am constatat ca zvonurile auzite in alti ani se confirma. Siriul nu ingheta pe toata suprafata, ci doar din partea dinspre coada pana la golful Sirias. De acolo si pana la baraj, lichid. Ne-am asezat cuminti in crengi rasfirati pe o suprafata destul de mare si am inceput sa foram gheata, ca pana la pescuitul efectiv, mai era ceva de munca. Cam vreo 30 de centimetri ca sa fiu exact.

N-a trecut mult, ca prima captura a si iesit la suprafata, un biban prins de prietenul Paul Malutan, care nu era mai mare decat o bricheta. Si de aici, potopul. Ploaie de bibani, la toata lumea, dar nu haotic, ci chiar destul de tehinc. In sensul ca unii dintre noi pescuiau pe adancime de 7m, iar altii pe 4m. Prindeam cu totii, unii mai rar altii mai des. Cu siguranta au contat si momelile, dar nu in proportii atat de mari. Ca sa fac un scurt top al momelilor prizatoare, am curajul sa zic ca pe primul loc au fost dandinetele de mici dimensiuni, armate cu orice aveai la indemana de culoare rosie, streamer, ata, nailon, sau clasicele momeli in pescuitul la copca larve. Pe locul doi, la diferenta foarte mica de locul unu au stat pestisorii, iar pe trei twisterele care au facut si ele cateva victime, dar eficienta lor s-a dovedit a fi mult sub cea a dandinetelor, ca si o comparatie intre naluci.

Personal am avut la mine o singura lanseta de copca, echipata cu o mulineta de 1000 si un fir fluorocarbon de 2lb. Nu aveam de gand sa stau intr-un loc, vroiam sa ma mut pe langa fiecare, si nu ca strategie pentru a captura mai mult, ci doar pentru a mai schiba o vorba, o parere, o amintire. Pentru mine cam in asta consta mai mult pescuitul la copca.

Dupa ce am facut o tura pe la fiecare, mi-am dat seama ca cei mai multi bibai au fost prinsi in apa de aprox. 5m, fie cu dandineta, fie cu pestisor. Si mi-am mai dat seama de un lucru, a inceput ninga si sa bata vantul, nu tare, doar cat sa iti taie buzele daca stai cu fata spre el…

Atunci, a fost momentul cheie al partidei, nu a fost nici o schimare de loc, de abordare sau de strategie, ci doar momentul in care ne-am adunat cu toti in jurul focului la o poveste si un vin fiert pe gheata. Am ras, am glumit, ne-am incalzit, ne-am amintit de momente frumoase petrecute impreuna de-a lungul timpului si vantul a trecut si el, si odata cu asta si-a facut aparitia printre nori si soarele. Ne-am reintors la copcile noastre, si am continuat sa pescuim, doar ca nu cu la fel de mult spor. Odatra cu aparitia soarelui, bibanii au devenit mai apatici in hranire si incepusem sa ii pacalim mai greu.

Colegul Liviu, plictisit de apatia acestora, i-a decizia de a se muta pe malul mai insorit, decizie care dealtfel i-a adus si cea mai mare captura din iesire, un biban respectabil pe la vreo +30cm. Era deja ora 15, nu mi-a venit nici mie sa cred cand mi-am vazut ceasul, dar cam asta fusese ziua. Am mai prins noi cativa bibani, ne-am strans frumos catrafusele si am plecat catre casele noastre.

Sincer sa fiu, a fost cea mai active partida de copca la care am participat vreodata, multi pesti, nu mari, dar suficienti sa iti ocupe ziua, sa-ti inghete degetele de la picioare si mainile ude atunci trebuie sa ii scoti din carlig. Per total a fost o zi frumoasa si nu pentru faptul ca am prins, ci pentru faptul ca ne-am reunit multi prieteni si ne-am simtit bine in natura, pe lacul pe care eu incep sa il iubesc mai mult de la an la an.